Modul în care băncile și IFN-urile iau decizii privind acordarea unui împrumut

Dacă vreodată ți s-a refuzat un împrumut, probabil știi că băncile nu oferă niciodată explicații cu privire la motivele care au stat la baza refuzului. Pe de altă parte, dacă cererea ți-a fost acceptată, sigur n-ai stat să te întrebi de ce. Dar în realitate este foarte util să înțelegi care-i procesul după care băncile se ghidează atunci când acorda credit.

Punctajul de credit și istoricul creditului

Primul lucru la care băncile se uită atunci când evaluează un posibil debitor este salariul. Pentru a primi un împrumut, trebuie să ai un salariu stabil, care să-ți permită rambursarea lunară a creditului luat. Asta poate părea evident, dar din experiența noastră mulți clienți încearcă să obțină credite fără să aibă venituri oficiale corespunzătoare.

A doua condiție importantă are de-a face cu scorul de credit și istoricul de creditare.

Ambele informații sunt stocate în raportul tău personal pe baza datelor culese de la Biroul de Credit. Scorul de credit reprezintă exprimarea numerică a istoricului tău de creditare. Dacă punctajul tău este de 500, un scor așa și-așa, atunci înseamnă că și istoricul tău de creditare este așa și-așa.

Istoricul de credit include toate datele legate de împrumuturile anterioare și curente - sumele acordate, tipurile de împrumut, condițiile de creditare, întârzierile de plată șamd. Prin urmare, înainte de a solicita un nou împrumut, este esențial să-ți afli scorul curent, disponibil în premieră în România pe wp.oceancredit.ro.

Cum îți poți vedea istoricul de credit?

În viitorul apropiat, Ocean Credit va pune la dispoziție un istoric complet tuturor celor care solicită scoruri de credit. În momentul de față poți, de asemenea, să obții aceste informații direct de la Biroul de Credit completând o cerere pe site-ul lor.

Ce se întâmplă dacă nu ai un istoric de credit?

În funcție de tipul de împrumut pentru care optezi, acest lucru poate sau nu fi o problemă. Dacă optezi pentru un credit ipotecar și ai un salariu bun, există șanse ca banca să-ți aprobe cererea de împrumut chiar și în absența unui istoric de credit. Asta se întâmpla fiindcă banca își protejează riscul prin prisma bunurilor imobiliare oferite ca gaj. 

Dar dacă vorbim despre împrumuturi fără garanții sau co-debitori, categorie ce include creditele de nevoi personale sau liniile de credit, atunci istoricul de credit poate fi un factor critic. Pentru mai multe detalii, află cum să-ți obții primul împrumut chiar dacă nu ai un istoric de credit.

Ce îți poate influența negativ istoricul de credit?

Dintre toți factorii ce pot afecta acordarea unui împrumut, cel mai important este prezența unor datorii vechi în istoricul clientului, precum și apariția acestuia în listele de executare silită.

De asemenea, întârzieri repetate în achitarea datoriilor anterioare poate declanșa semnale de alarmă pentru creditori. Chiar dacă clientul și-a plătit integral datoriile, aceste ‘pete’ vor rămâne în istoricul sau de credit pentru încă 4 ani de la data rambursării. 

Finalmente, clienții cu prea multe împrumuturi la activ sunt și ei vizați. Cineva care are un salariu de 3000 de lei și datorii lunare de 2000 de lei e deja într-o situație periculoasă. Ideal, ratele unei persoane nu ar trebui să depășească 30% din câștigurile sale într-o anumită luna.

Punctajele proprii ale instituțiilor de credit

Trebuie avut în vedere faptul că, pe lângă informațiile furnizate de Biroul de Credit, fiecare instituție de credit are propriile modele de evaluare ale clienților. 

În mod sigur pe piața românească există și organizații de credit care nu sunt foarte exigente în alegerea clienților. Ele acordă împrumuturi chiar și persoanelor care sunt deja cu un picior în gaură din cauza datoriilor. Pentru astfel de organizații, rambursarea prin executare este o parte esențială a planului lor de afaceri.

Dar nu la acele organizații facem referire aici. Majoritatea instituțiilor de creditare au propriile modele de scorare a clienților, pe baza cărora hotărăsc cui acorda credit.

De exemplu, modelul nostru de evaluare al clienților Ocean Credit ține cont de factori precum:

  • Valoarea totală a împrumuturilor active
  • Salariul net
  • Cheltuielile lunare
  • Numărul de întârzieri în rambursarea împrumuturilor din trecut (perioade de întârziere 30 zile +, 60 zile +, 180 zile +)
  • Prezența pe listele de executare silită
  • Numărul de cereri de credit
  • Orașul de reședință
  • Numărul de instituții care le-au acordat credite în trecut
  • Suma totală împrumutată în ultimii 5 ani
  • Valoarea creditelor contractate de la instituțiile nebancare
  • Vârsta în momentul aplicării

Acești factori și mulți alții formează sistemul nostru propriu de scorare, care este baza pentru decizia de a acorda un nou împrumut. 

în plus, numărul de caracteristici analizate crește substanțial odată cu introducerea algoritmilor automatizați de analiză a clientului. 

Rolul AI în decizia de a emite împrumuturi

Organizațiile de credit din România au trecut deja la algoritmi automatizați pentru evaluarea clienților și emiterea de împrumuturi. Ocean Credit analizează în mod automat 88% din cererile de împrumuturi pentru nevoi personale. 

Ce înseamnă asta pentru clienți? Înseamnă că de acum înainte aplicația ta va fi analizată automat pe baza datelor introduse. Acest sistem are deopotrivă avantaje și dezavantaje. Pentru a afla mai multe despre rolul inteligenței artificiale în acordarea de împrumuturi, citește articolul nostru pe subiect: Cum se acordă credite cu ajutorul inteligenței artificiale.

Acest articol ți-a fost de ajutor? Dacă încă ai întrebări sau nelămuriri, folosește secțiunea de comentarii pentru a intra în legătură cu noi.

autor
Publicat pe
21/11/2019
Categoria
IFN
Multumim! Am înregistrat solicitarea ta. Vei fi contactat în cel mai scurt timp.
Opa! Se pare că ceva nu a mers. Te rugăm să încerci din nou.