Acasă Blog Despre noi Contact

Etichetă: urgente financiare

Ce este fondul de urgență și de ce ai nevoie de unul

Probabil ai auzit și tu de expresia “bani albi pentru zile negre”. Ei bine, se referă fix la acest fond de urgență. Ce este fondul de urgență? Pe scurt, este acea sumă de bani pe care o pui deoparte pentru a te folosi de ea atunci când apare o situație neprevăzută care implică o nevoie urgentă de bani sau atunci când treci printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. 

Nevoia de economisire devine tot mai evidentă în contextul unei crize precum cea cauzată de pandemie. De aceea, dacă până de curând poate nu luai în calcul să pui niște bani la ciorap, acum este un moment potrivit pentru a începe să o faci. Economiile vor funcționa ca o plasă de siguranță și te vor ajuta să ieși din situațiile dificile. Dacă nu vei avea nevoie de ele, măcar ai exercițiul economisirii și vei ști cum să pui bani deoparte și pentru alte planuri, deci nu ai nimic de pierdut. 

Pentru ce cheltuieli folosesc fondul de urgență?

Acum, că ai aflat ce este fondul de urgență, este deosebit de important să înțelegi că acesta nu trebuie să fie accesat decât în cazurile pentru care a fost creat, adică urgențele. Cheltuieli precum o vacanță, un televizor cu o diagonală mai mare sau o rochie drăguță nu intră în categoria urgențelor și nu ar trebui achitate utilizând fondul de urgență. Acesta este destinat exclusiv cheltuielilor urgente și neprevăzute precum:

  1. Pierderea locului de muncă și a veniturilor necesare pentru plata ratelor și a utilităților etc.
  2. O problemă de sănătate care necesită investigații/medicamente costisitoare
  3. O reparație majoră o reparație majoră a mașinii 
  4. Cheltuieli urgente în gospodărie precum defecțiunile aparatelor electrocasnice, o țeavă spartă etc.

Cât bani trebuie să am în fondul de urgență?

Ideal ar fi ca fondul de urgență să acopere cheltuielile tale de bază (chirie, rate, taxe, utilități, alimente, transport) pentru o perioadă de 3-6 luni. Suma diferă în funcție de stilul de viață și de nevoile fiecăruia, iar ca să o afli poți începe cu o monitorizare lunară a cheltuielilor tale de bază.

Când este indicat să strâng un fond de urgență?

Oricând. Urgențe pot apărea oricând, prin urmare este bine să fii mereu pregătit. Nu este nevoie să pui toți banii odată în fondul de urgență. Alege-ți o perioadă de timp confortabilă (6 luni – 12 luni, de exemplu) pentru a economisi suma necesară traiului zilnic timp de 3-6 luni.

Unde păstrez fondul de urgență?

Fiind economii destinate situațiilor urgente, banii din fondul de urgență trebuie să fie ușor de accesat. Așa că evită să îi investești în titluri de stat sau fonduri de investiții. Cel mai bine îi poți păstra într-un cont de economii sau într-un depozit la termen, astfel încât să ai acces rapid la ei prin intermediul cardului bancar sau prin serviciul de Internet Banking. Poți păstra și cash o mică parte din ei.

💰💰💰 La TBI Bank găsești cea mai mare dobândă din România la depozitele de până la 12 luni, conform studiului realizat aici.


Tu ai un fond de urgență? Cum a fost experiența construirii lui? Așteptăm părerea ta în secțiunea de comentarii de mai jos sau trimite-ne un mesaj pe Facebook sau LinkedIn.