Acasă Blog Despre noi Contact

Etichetă: imprumut ifn

5 lucruri pe care nu toate IFN-urile ți le vor spune despre creditele rapide de Sărbători

Creditele rapide de Sărbători ne pot ajuta să avem o masă îmbelșugată, iar celor dragi să nu le lipsească nimic. Vei descoperi în aceste perioade, pe Internet sau  la televizor, numeroase oferte de credite rapide din partea IFN-urilor, însă acestea pot fi și înșelătoare.

Graba de a vedea banii în cont, fără să analizezi prea bine ofertele, te poate costa mai mult sau îți poate crea o experiență destul de neplăcută la scadența de după Sărbători.

Îți prezentăm mai jos câteva aspecte importante despre împrumuturile rapide, pe care multe IFN-uri evită să ți le spună, dar la care este bine să fii tu atent.

1.    Ia credite rapide de Sărbători doar dacă în ianuarie poți rambursa la timp

Sunt companii în România care își vor permite să facă o bucurie angajaților în acest an greu virându-le salariile, sau chiar și un bonus, înaintea Crăciunului. Altele ar putea să păstreze ziua de salariu pe 30 sau 31, ca într-o lună obișnuită, ceea ce ar afecta semnificativ bugetul de Sărbători al multor familii.

Fără ceva bani deoparte, ai putea avea nevoie de un credit pe termen scurt și vei apela cel mai probabil la o instituţie financiară nebancară.

Rolul creditelor acordate de IFN-uri este de a suplini aceste nevoi pe termen scurt și foarte multe o vor face prin credite rapide. Noi îți recomandăm însă să iei un astfel de împrumut doar dacă te poți baza pe un flux viitor de bani pentru rambursarea creditului.

Deși în valoare nominală dobânda nu este mare, este recomandat să anticipezi dacă în luna următoare vei sta mai bine sau mai prost cu banii și, în funcție de acest lucru, să te îndatorezi mai mult sau mai puțin.

De asemenea, dacă ești printre cei care vor încasa în avans, pe 23 sau 24, banii pe această lună, următorul salariu va veni mai târziu. Acest lucru ar putea să-ți creeze dificultăți financiare în ianuarie, mai ales dacă vei cheltui în exces de Sărbători. Sfatul nostru este să fii cumpătat și să calculezi foarte bine fluxurile de bani pe care te poți baza în decembrie și ianuarie.

2. Credit rapid nu înseamnă întotdeauna și transparent

Cu siguranță ai remarcat că cele mai multe IFN-uri din România îți promit obținerea unor credite rapide, fără garanții și fără adeverință de salariu. Poți accesa aceste împrumuturi online sau prin telefon, iar banii îți vor intra direct pe card sau un consilier de credite ți-i va aduce acasă.

Mai ales acum, în pragul Sărbătorilor, tentația de a obține rapid banii este mare. Asigură-te însă că ofertele sunt transparente și ușor de înțeles. Asta înseamnă un grafic de rambursare clar, comisioane de care să știi de la început și un DAE cât mai mic.

De-a lungul timpului, clienții nu au avut întotdeauna cele mai bune experiențe cu IFN-urile, în principal din cauza lipsei de transparență sau a comisioanelor pentru servicii opționale.

Pe de altă parte, un nou val de furnizori de credite, cum sunt companiile de tip Fintech, reușesc să îmbine foarte eficient rapiditatea unui credit online și transparența de care dau dovadă startup-urile de tehnologie.

De exemplu, Ocean Credit a reușit să automatizeze complet procesul de acordare a unui împrumut, astfel încât să poți obține 100% online, în doar câteva minute, banii de care ai nevoie, direct pe card.

3. DAE este cheia ta pentru a compara ofertele

DAE sau dobânda anuală efectivă este indicatorul pe care multe IFN-uri preferă să îl scrie cu litere și cifre mai mici, dar este esențial să știi ce valoare are dacă vrei să fii împăcat cu gândul că ai ales o ofertă rezonabilă.

La un credit pe termen scurt, pe o lună sau 3 luni, dobânda nu va reprezenta o pondere semnificativă din totalul împrumutului, însă DAE trebuie să fie cheia  prin care tu să citești ofertele IFN-urile sau să poți descifra unele promoții înșelătoare.

La un calcul mai atent, s-ar putea să te simți păcălit dacă DAE este prea mare, iar experiența ta cu un împrumut rapid să fie una negativă.

Informează-te înainte de a accesa un împrumut și alege un credit online cu un DAE rezonabil. Ține cont și de alte aspecte, cum ar fi documentele pe care ți le va cere IFN-ul, programul sau timpul în care banii tăi ajung în cont.

Am comparat recent 13 IFN-uri de top din România pentru a-ți prezenta care este cel mai bun credit online din România.

4. Dobânzi zero și promoții, dar costuri imense dacă uiți de scadență

Multe IFN-uri din piață aleg chiar în perioada Sărbătorilor să lanseze oferte speciale cu dobânzi mai mici sau chiar zero pentru sumele rambursate la timp.

De multe ori însă, aceste campanii promoționale sunt o sabie cu două tăișuri, pentru că o singură zi de întârziere te poate aduce în situația de a plăti creditul restant cu o dobândă DAE imensă, care în unele cazuri poate depăși 7000%.

O dobândă corectă, comunicată în mod transparent, este ce trebuie să cauti pe site-urile de împrumuturi rapide. Altfel, după Sărbători, dacă ai uitat de rată, riști să ai o experiență neplăcută și să plătești mai mult decât te-ai aștepta.

5. Dacă nu rambursezi la timp creditul rapid, istoricul tău de creditare și scorul de credit se deteriorează

Deja am văzut că unele IFN-uri aplică dobânzi foarte mari în cazul în care nu rambursezi creditul la timp, însă întârzierile la plată au din păcate și efecte pe termen mai lung.

Mai exact, scorul tău de credit va scădea, iar la următorul împrumut pe care ți-l vei dori, banca sau IFN-ul ar putea să nu te mai finanțeze sau să te împrumute cu o dobândă și mai mare.

Acest lucru se întâmplă pentru că scorul tău de credit s-a deteriorat, algoritmul scorului de credit stabilind că ai un grad mai mare de risc, tocmai pentru că nu ți-ai respectat contractul de credit anterior și ai rambursat cu întârziere ratele.

Există însă și soluții pentru a-ți crește acest scor de credit. Prin accesarea de credite pe termen scurt și rambursarea lor la timp, o persoană cu un scor de credit mic poate să și-l îmbunătățească rapid.

Spune-ne ce experiențe ai avut tu cu împrumuturile rapide și ce ai fi vrut să știi înaintea semnării contractului.