Acasă Blog Despre noi Contact

Etichetă: cat timp stai in BC

Tot ce voiai să știi despre Biroul de Credit

Venind în completarea articolului nostru precedent despre Biroul de Credit, ne-am gândit că ar fi bine să luăm o parte din întrebările voastre pe acest subiect și să le adresăm punctual. Sperăm că răspunsurile noastre te vor ajuta să-ți faci o părere realistă despre ceea ce înseamnă Biroul de Credit (BC) și care este impactul său asupra șanselor tale de a lua împrumuturi. Așadar, să o luăm cu începutul:

1. Cat timp stai in Biroul de Credit?

BC menține o bază de date updatată constant cu informațiile primite de la toate băncile și IFN-urile care contribuie la întreținerea sa. Asta înseamnă că odată ce ai luat primul tău credit, ești automat introdus în BC cu un scor de credit aferent. Acesta poate crește sau scade în funcție de comportamentul tău de înapoiere a banilor împrumutați. Dar indiferent cum fluctuează, e important să reții că datele tale sunt salvate pentru o perioadă pre-determinată de timp – maximum 4 ani de la închiderea ultimului cont de credit.  După această perioadă istoricul tău se resetează, ceea ce îți poate crește șansele de a obține un nou credit dacă ai avut restanțe în trecut.

2. Cum poți fi șters din Biroul de Credit?

După cum am mai mai precizat, simpla prezență în BC nu este un lucru rău. Oricine și-a achitat datoriile la timp are numai de câștigat prin prisma obținerii unui scor de credit bun care îi poate ajuta să primească noi credite în condiții preferențiale. Dar dacă te afli totuși în situația în care vrei ca datele tale din Biroul de Credit să fie șterse, află că ai două opțiuni la dispoziție. Fie aștepți să treacă cei 4 ani înainte de a aplica pentru un împrumut nou, fie înaintezi o cerere pentru ștergerea datelor înainte de termen. Odată cu adoptarea legilor GDPR în 2018, consumatorii au dreptul să solicite ștergerea datelor din Biroul de Credit în următoarele situații:

  • datele nu mai sunt necesare scopului pentru care au fost colectate sau prelucrate;
  • persoana vizată se opune prelucrării și nu exista motive legitime care să prevaleze (dreptul la opoziție);
  • datele au fost prelucrate ilegal;
  • datele trebuie șterse pentru îndeplinirea unei obligații legale a băncii / IFN-ului.

Merită precizat faptul că ștergerea va fi adresată băncii/IFN-ului care a înregistrat datele contestate și nu Biroului de Credit. Decizia finală rămâne la latitudinea instituției către care faci cererea, așa că ai grijă să-ți argumentezi bine poziția. Și ia în calcul faptul că unele bănci ar putea fi reticente să acorde credite pe viitor cuiva care a solicitat ștergerea datelor personale din BC.

3. Cand sunt raportat la Biroul de Credit?

Menirea Biroului de Credit este aceea de a identifica clienții cu potențial mare de a rămâne restanți la plata ratelor. Din acest motiv, băncile și IFN-urile nu raportează decât întârzierile mari la plată, mai precis cele ce trec de 30 de zile calendaristice. Asta înseamnă că dacă ai întârziat doar câteva zile la plata ratei, scorul tău de credit nu va avea de suferit. Ba mai mult, instituțiile creditoare au datoria să te anunțe cu 15 zile calendaristice înainte de a-ți raporta întârzierea la Biroul de Credit. Înștiințarea poate avea loc prin telefon, SMS, e-mail sau orice alt mijloc de comunicare electronică, deci fii atent la ce primești din partea băncilor/IFN-urilor de la care ai contractat împrumuturi.

4. Dacă sunt raportat negativ, mai pot lua credit?

Băncile și IFN-urile iau în calcul un cumul de factori în momentul în care acordă un împrumut. Istoricul tău de creditare este într-adevăr unul dintre ei, dar nu e singurul. O persoană care a întârziat de câteva ori la plata ratelor dar are un istoric de creditare lung și o utilizare corespunzătoare a limitei de credit poate fi considerată ca fiind mai de încredere decât cineva aflat la primul credit, care și-a achitat doar câteva rate până în momentul de față. Alți factori importanți include gradul de îndatorare, numărul de credite active și totalul interogărilor bancare.

În concluzie, sperăm că ți-a prins bine să afli câteva informații în plus despre Biroul de Credit. Cum aproape fiecare persoană care dorește să ia un credit în România va fi filtrată prin baza de date a Biroului de Credit în momentul aplicării, este important să știi la ce să te aștepți.

Dacă mai ai întrebări sau nelămuriri despre activitatea Biroului de Credit, lasă-ne un comentariu mai jos și-ți vom răspunde. Ne găsești de asemenea și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și LinkedIn.