Banca
Banca

Cum alegi un depozit bancar online cu dobândă mare?

Te gândești cum să alegi un depozit bancar online, dar nu știi ce să compari? Ca să nu fii nevoit să analizezi o mulțime de oferte de la bănci, am făcut-o noi pentru tine. Am analizat prin experiență proprie cum să alegi un depozit bancar online: ce înseamnă să îți deschizi un depozit bancar online la o parte din băncile din România, cât de simplu este să faci acest lucru, dar mai ales care sunt avantajele și dezavantajele aduse de fiecare instituție financiară în parte. 

De ce depozit bancar?

Deși ai putea fi tentat să crezi că cea mai bună modalitate de a-ți  proteja economiile este binecunoscuta “păstrare la saltea”, află că în acest mod vei reuși doar să crești volatilitatea banilor. De ce? Pentru că vei fi mai tentat “să intri în ei”. Pentru că vor fi expuși situațiilor riscante precum furtul, calamitățile naturale sau incendiile și, nu în ultimul rând, pentru că banii ținuți la saltea nu produc nimic, ba chiar se devalorizează în timp din cauza inflației. Așadar, banca va rămâne în continuare un loc mult mai sigur unde să-ți păstrezi banii și, în plus, îți oferă și un câștig de pe urma lor, prin dobânda.

De ce depozit bancar online?

Pe de o parte, pentru că un depozit bancar online este mai simplu de obținut. Cu ajutorul serviciilor de Mobile Banking și Internet Banking, ai depozitul tău în câteva minute, fără să mai bați drumul până la bancă. Pe de altă parte, există o serie de bănci care chiar încurajează constituirea depozitelor online, oferind un supliment de dobândă semnificativ mai mare decât dobânda oferită în mod obișnuit, la ghișeu. De ce? Pentru că astfel se reduce interacțiunea fizică cu banca, fapt care scade costurile de operare pentru aceasta.

Care este dobânda depozitelor la ieșirea din pandemie? 

E drept că, în contextul COVID-19, băncile au sistat pentru o bună perioadă majorarea dobânzilor la depozite, în principal pe fondul excesului de lichiditate din piață. În ultima lună însă, băncile, și în general băncile mai mici, au făcut primii pași spre creșterea dobânzilor. Vorbim aici despre creșterea cu 0,5pp în medie la bănci precum TBI Bank, UniCredit Bank sau Idea Bank.

Am identificat pentru tine băncile la care poți aplica online pentru depozite, iar acesta este topul băncilor cu cea mai mare dobândă oferită pe o perioadă de 12 luni. Pe primele 5 locuri se situează: TBI Bank, CEC Bank, BRCI, OTP Bank și First Bank.

Cât te costă un depozit la termen?

Acum, că ți-am arătat cum stau lucrurile în privința dobânzilor, hai să ne îndreptăm puțin atenția și către costurile percepute de bănci. Este important să ții cont și de costurile asociate constituirii unui depozit atunci când te gândești cum să alegi un depozit bancar online. Noi am luat în calcul costurile de deschidere cont, taxa de administrare cont și comisionul de retragere. 

Taxele de deschidere și administrare cont sunt 0 în general, cu câteva excepții. Băncile oferă și zero comision de retragere numerar de regulă, însă numai dacă acest lucru este făcut fix în ziua în care s-a împlinit termenul ales de client. Astfel, dacă vei retrage a doua zi, de exemplu, este posibil să plătești un comision pentru întreaga sumă retrasă, comision situat în medie undeva la 0.5%.

Cât de simplu este să îți deschizi un depozit bancar online?

TBI Bank

TBI Bank are chiar un site dedicat pentru constituirea de depozite online. Care sunt pașii? Selectezi produsul care se potrivește cel mai bine nevoilor tale (tipul de depozit, valuta, perioada etc), citești și accepți termenii și condițiile. Apoi furnizezi câteva date de contact, împreună cu datele personale, încarci o poză lizibilă a actului de identitate și confirmi cererea prin intermediul codului unic primit prin SMS. Tot ce trebuie să mai faci este să transferi suma de bani din contul personal, deschis la orice bancă din România, în contul IBAN al depozitului, pe care îl primești prin email după aprobarea cererii. Îndată ce banii vor ajunge în cont, depozitul de va constitui automat, iar pe email vei primi contractul de depozit. Procedura este destul de simplă, ai nevoie de aproximativ 10 minute pentru a face depozitul.

CEC Bank 

La CEC Bank poți deschide un depozit prin Internet Banking CEConline sau prin CEC Bank Mobile Banking. Dacă nu ești deja client CEC Bank, trebuie să obții online Pachetul Bun Venit, care îți pune la dispoziție cont curent în lei, card de debit Visa și serviciul CEC Bank Mobile Banking. Pachetul Bun Venit se poate accesa pe site, în secțiunea CEC_IN (doar în timpul programului băncii). Care sunt pașii? Alegi Pachetul Bun Venit destinat persoanelor fizice, urmărești pașii din aplicație și introduci codul primit, fotografiezi cartea de identitate, îți faci un selfie și întri în video call cu un operator. Pentru semnarea contractului, vei urma pașii din aplicație și vei introduce codul primit prin SMS. După finalizarea semnării documentelor, vei descărca aplicația Mobile Banking și vei introduce cele 2 coduri primite prin SMS. Apoi, direct din aplicație vei putea constitui depozitul în aproximativ 5 minute.  

BRCI

La Banca Română de Credite și Investiții poți aplica pentru un depozit online prin intermediul serviciului BRCI iBanking. Înainte de asta, trebuie să deschizi un iCont BRCI. Care sunt pașii? Completezi formularul de deschidere disponibil pe site, formular ce solicită o serie de acorduri, apoi introduci datele tale personale. La final este necesar să încarci o fotografie cu actul de identitate și un document suplimentar (pașaport, permis auto, factură de utilități etc). Toată procedura durează aproximativ 10 minute.

OTP Bank

La OTP Bank poți constitui un depozit din serviciul de Internet Banking asociat contului curent. Intri în contul tău, click pe Depozite, Constituie Depozit, apoi va trebui să îți introduci datele (contul din care dorești să constitui depozitul, suma și tipul de depozit și acțiunea la scadență) și să le confirmi. Este probabil cea mai simplă variantă de constituire a unui depozit online disponibilă în serviciile de Internet Banking ale băncile testate de noi, atât timp cât ești deja clientul băncii. Întreaga procedură durează undeva la 2 minute, și asta pentru că ai doar 4 date de introdus și doar câteva click-uri de dat. Dacă nu ești client OTP Bank însă, este necesar să iți deschizi mai întâi un cont, lucru pe care îl poți face în 2 moduri: poți solicita pe site-ul bancii un Call Back de la un operator sau mergi într-o sucursală.

First Bank

Și la First Bank îți poți deschide un depozit direct din aplicația de Internet Banking, evident, dacă ești deja client First Bank. Dacă nu ești, atunci vei putea alege a doua variantă, adică platforma lansată de curând de First Bank unde poți stabili o întâlnire video cu un reprezentant al băncii (evident, în timpul programului băncii). Cum faci asta? Selectezi Pachete de cont, Depozite, completezi formularul cu datele personale, Accepți termenii și Condițiile și ai 2 opțiuni: fie inițiezi un apel video pe loc, fie programezi unul. Dacă mergi pe prima variantă, vei sta la coadă și vei aștepta să-ți vină rândul să fii preluat. Asta ca nu cumva să uiți cum e să ai treabă la bancă. Vei fi preluat destul de rapid, iar discuția va decurge în mod obișnuit, doar că în fața ecranului. Timp total 15-20 min.

Ce concluzii am tras?

Am fost plăcut surprinși să aflăm că există o mulțime de bănci la care poți deschide depozite online simplu și rapid, în doar câteva minute. Cu toate astea, cele mai multe dintre ele permit constituirea de depozite din serviciul de Internet Banking sau Mobile Banking, adică atât timp cât ești deja client al lor. Prin urmare, dacă nu ești deja client al băncii la care vrei să deschizi depozitul, trebuie să începi cu începutul. Adică fie cu un drum la bancă, fie cu formulare, video call-uri și o mulțime de informații oferite online pentru a deschide un cont.

TBI Bank estesingura bancă din cele testate de noi, care îți pune în acest moment ladispoziție o platformă dedicată exclusiv depozitelor, indiferent daca sunt eștisau nu clientul bancii. De asemenea, CEC Bank, BRCI, OTP Bank și First Bank îțioferă posibilitatea de a-ți deschide un cont și de a constitui un depozit, fărădrumuri la bancă.

Tu ce părere ai despre aceste produse? Exprimă-ți opinia în secțiunea de comentarii sau conectează-te cu noi pe FacebookInstagram și LinkedIn.






autor
Adina Vintescu
Publicat pe
19/6/2020

•  Trucuri pentru a evita comisioanele bancare

•  Sfaturi pentru o viață financiară mai sănătoasă

•  Credite luate mai inteligent

•  Oferte mai bune pentru a-ți multiplica banii

Îți mulțumim! Ai primit un email de confirmare . Dacă nu îl găsești, verifică în SPAM.
Oops! Ceva nu a mers bine. Te rugăm să contactezi serviciul suport pentru ajutor.